Tinerii voluntari şi-au dăruit

În prag de Crăciun voluntarii programului Raza Speranţei, asemenea anilor trecuţi au vizitat copiii internaţi la secţia de Oncopediatrie a Institutului Oncologic Ion Chiricuţă din Cluj-Napoca.

Darurile primite de copiii internaţi au constat în produse de igienă personală şi obiecte de uz propriu necesare în asigurarea unei igiene personale pe perioada tratamentelor. Toate aceste obiecte au fost donate, atent selectate şi împachetate de elevii Grupului Şcolar Teologic Romano Catolic Ham Janos din Satu Mare: Balogh Bettina, Bruttler Anita, Kántor Melitta, Károlyi Eszter (cl. X.B) şi Gerzsenyi Tímea (cl. XII.B).

Acestor pachete li s-au adăugat dulciuri, fructe şi sucuri naturale pentru a încuraja aportul de vitamine atât de necesar organismelor copiilor în perioada tratamentelor.

După împărţirea cadourilor, jocurile şi desenul au luat locul liniştii de pe coridoarele secţiei. Jocul a fost unul din mijloacele cu ajutorul cărora voluntarii au interacţionat cu copiii şi tinerii internaţi, aflând de la aceştia micile lor secrete în lupta pentru viaţă.

Pentru copiii şi tinerii internaţi prezenţa voluntarilor din Raza Speranţei a fost un moment de deconectare de realitate şi de greutăţile zilnice ale luptei cu boala, iar pentru voluntari prezenţa din acest an la oncologie a fost o experienţă şi o lecţie de curaj pe care au primit-o din partea celor care se luptă pentru viaţă.

Mulţumim voluntarilor implicaţi, bucurându-ne că împreună am contribuit şi în acest an la zâmbetele de pe chipurile copiilor încercaţi de boală!