,,Dacă vulpea are culcuș, iar păsările cerului au cuib și omul trebuie să aibă o loc unde poate locui în condiţii demne’’

În cei 25 de ani de existență, Fundația Hans Lindner a ajutat persoanele nevoiașe, provenite din medii defavorizate printr-o gamă largă de intervenții sociale. Una dintre cele mai mari și cunoscute proiecte ale sale au fost locuințele sociale.

„Vreau doar să trăiesc în condiții umane, nu să dobândesc proprietatea. Mi-aș dori ca nepoții mei să poată veni în continuare la mine.” / „Ne iau copiii pentru că nu avem locuinţă.” / “În fiecare zi trebuie să alegem între mâncare și plata utilităţilor. / Nu putem rezolva nimic fără un domiciliu.’’

I-am citat pe cei care și-au putut exprima problemele cu care se confruntau. Toate acestea s-au întâmplat în anul 1996, când în cadrul unei vizite la Organizația Caritas din Satu Mare, domnul Hans Lindner a ajuns în zonele din Satu Mare cu cele mai multe probleme sociale, precum blocul 25 din cartierul 14 Micro și zona periferică "Cartierul Veseliei" (unde au fost construite mai târziu uzinele Dräxlmaier).

Pe seama celor constatate, oaspetele nu a putut dormi întreaga noapte. A doua zi, a inițiat o discuție cu autoritățile locale și a propus acțiuni comune. În opinia lui, toată lumea trebuie să aibă un loc pe care să-l numească acasă. Locuința sigură este o condiție esențială pentru a trăi în demnitate și, prin urmare, trebuie luate măsuri pentru promovarea acestei principii într-o societate solidară.

Între 1997 și 2002, Fundația Hans Lindner a construit în total 200 de locuințe sociale în județul Satu Mare: a renovat blocul nr. 25 de pe strada Timișului și nr. 79 de pe strada Târnavei, a construit două cartiere „provizorii” (str. Toamnei și Vulturului), la fel și în Carei la intersecția drumului dintre Foieni și Urziceni. Aceste locuinţe au fost donate de către Fundație Primăriei Satu Mare și Primăriei Carei, care le administrează de atunci.

Locuințele sociale de pe strada Toamnei și Vulturului au fost construite iniţial pentru a găzdui temporar locatarii blocului 25. Din cele 124 de încăperi din blocul 25, 54 au fost extinse la dimeniunea unei garsoniere, astfel că pentru 70 de familii a trebuit să se amenajeze locuințe altundeva. După renovări, doar cei care au îndeplinit cerințele impuse au câştigat dreptul de a se întoarce în blocul reabilitat. Construirea locuințelor sociale a făcut posibilă asigurarea unui cămin pentru multe familii cu numeroși copii, în special pentru cei care trăiesc sub nivelul de subzistență.

Principalul criteriu pentru a beneficia de dreptul de închiriere a fost ca locatarul să aibă loc de muncă permanent, venit legal, iar copiii să frecventeze școala și grădinița, iar Fundația și-a oferit sprijinul acolo unde exista seriozitate, dar şi nevoie. Toate aceste condiţii au fost necesare pentru a beneficia de o locuință temporară de până la 5 ani, iar în cele din urmă, a fost o inițiativă menită să determine familiile să devină nedependente și „să stea pe propriile lor picioare”. Fundația a lucrat cu succes cu familiile, iar locatarii și-au dat seama de faptul că trebuie să își asume responsabilitatea atât pentru familia lor, cât și pentru mediul lor de viață, pentru ca viețile lor să se îmbunățească. Și aceasta respectă filosofia fundației: ajutor acolo unde este autoajutorare.

Primul Adăpost de noapte din Satu Mare a fost înființat de către Fundația Hans Lindner pe strada Crișan nr 31, într-un imobil al fundației, la propunerea surorilor germane misionare Anna Dickmann și Hanne Rolfes în 1998. Ele au fost primele care au găzduit oamenii străzii care nu au avut un loc unde să se retragă noaptea, mai ales în lunile de iarnă. La acel moment, fundația nu putea conta decât pe ea însăși, neavând posibilitatea să-și găsească un partener în municipiu la acel moment, așa că și-a asumat costurile de întreținere a imobilului, salariile personalului și sumele generate de găzduirea beneficiarilor. Casa a fost achiziţionată în mod intenționat de Fundație în apropierea gării, deoarece majoritatea persoanelor fără adăpost se aflau acolo.

De seara până dimineața, adăpostul a oferit (în acel timp doar) bărbaților camere calde, un pat, condiţii de igienă, iar după un mic dejun modest, beneficiarii a pornit pe drum și a căutat un loc de muncă ocazional, în treaba aceasta i-a ajutat și fundația colaborând cu alte instituții, firme și ONG-uri. Unii au ajuns pe stradă din orfelinate, alții din închisori și din familii cu probleme, și-au pierdut locul de muncă, casele sau au avut probleme cu alcoolul. Adăpostul a însemnat un sprijin pentru cei care nu aveau pe nimeni din anturajul lor, care să îi ajute.

Se poate da întotdeauna vina pe ceva sau pe cineva. Acest lucru nu s-a aplicat și în cazul nostru, noi am vrut să dăm o șansă și să respectăm demnitatea umană, să fim un punct de sprijin, un loc de a porni dimineața dormit, de a ajunge seara +ntr-un loc sigur, sau de a găsi un loc de muncă, pentru a putea sta pe picioarele proprii și de a ieși din impas. Fundația a lucrat cu succes și prin mult efort, de-a lungul anilor a ajutat pe mulți să iasă din impas, să-și găsească de lucru și chirie și să poată părăsi adăpostul.

Între 1999 și 2002, în apropierea centrului orașului, pe strada Petőfi Sándor, împreună cu Partidul Romilor, au fost lansate un centru de zi și un adăpost de noapte pentru femei. Între 2002 și 2005, într-o locație nouă a fost amenajat un adăpost de noapte modern, de data aceasta în parteneriat cu Primăria Municipiului Satu Mare într-o clădire –fostă creșă - de pe Aleea Gladiolei în cartierul 14 Mai. Din 2005 instituția este administrată de către Direcția Socială a orașului.

Problema oamenilor fără adăpost nu a fost rezolvată definitiv prin aceasta, nici la Satu Mare. Societățile moderne văd locuința ca pe o nevoie socială primordială, a cărei reglementare nu poate fi lăsată doar pe seama puterilor, care guvernează societatea. Astfel, dorința unei locuințe decente în temeiul Legii fundamentale nu înseamnă în niciun fel că statul trebuie să ofere locuințe tuturor persoanelor fără adăpost, ci că trebuie să lupte pentru alternative viabile, în care persoanele fără adăpost să nu-și petreacă noaptea pe stradă. Este în continuare o problemă socială complexă și pentru a o rezolva este nevoie de o colaborare socială sinceră, reală, în care Fundația Hans Lindner este un partener experimentat și de încredere de 25 de ani.

Adăpostul trebuie sa fie o statie, dar nu un terminal!