- Programul include vizite la firme și ferme, precum și o serie de activități practice de sustenabilitate (diverse activitati în casa tehnicii, bricolaj, gătit împreună, conservarea alimentelor pe timp de iarnă, grădinărit), care îi vor ajuta pe copii să își dezvolte abilitățile și cunoștințele.
- În 2025 se va desfășura în perioada 30 iunie-25 iulie, în rotații de patru săptămâni.
- Copiii trebuie să se înscrie personal (însoțiți de un părinte sau de un adult) la sediul fundației, în zilele lucrătoare, între orele 8.00-16.00, până la 30 mai 2025, ora 16.00. În momentul înscrierii, copiii trebuie să completeze un formular de înscriere anonim, indicând vârsta lor, un număr de telefon mobil de contact și un nume la alegere. Prin completarea formularului, copiii își pot demonstra curiozitatea, determinarea și deschiderea pentru a învăța lucruri/profesii noi, care vor fi evaluate de către organizatori. Pe această bază, ei vor fi admiși în program. Copiii care se înscriu vor fi anunțați cu privire la rezultate până în data de 7 iunie 2025.
Runde de înscriere:
- 30 iunie – 04 iulie
- 7-11 iulie
- 14-18 iulie
- 21-25 iulie
Programele noastre:
Meseria, o valoare: orientare interactivă în carieră pentru eleviii din clasele VI – VIII
Vizite la firme: organizăm vizite la fabrici și companii prin programări în prealabil, în special la cele care oferă stagii de practică pentru elevi sau care sunt în contact cu școlile de formare profesională.
Vizite la ferme: în urma unei înțelegeri în prealabil, organizăm vizite la ferme și firme producătoare de alimente, în special la cele care oferă experiență de lucru pentru elevi sau care sunt în contact cu școlile profesionale.
Vacanța active: organizăm programe experiențiale și de dezvoltare a abilităților pentru copii (10+), în special în timpul vacanțelor de vară, în sesiuni săptămânale.
Loc de practică: propria noastră bucătărie este de asemenea un loc de ucenicie, dar te putem ajuta să găsești un loc de ucenicie care să se potrivească nevoilor tale.