Împreună putem menţine vie speranţa!
Programul "Raza Speranței" al Fundației Hans Lindner ajută de 21 de ani copiii bolnavi de cancer și familiile acestora. Cu un accent puternic pe nevoile medico-sociale, acesta sprijină atât copiii în procesul de recuperare, cât și familiile lor pentru a face față provocărilor generate de boală, care deseori periclitează capacitatea familiei de a depăși situațiile noi apărute, iar astfel agravează calitatea vieții acesteia.
Pe tot parcursul anului 2022, a existat în cadrul grupului un contact constant și viu, cu vizite la domiciliul beneficiarilor, dar și întâlniri lunare regulate de grup, în cadrul cărora au fost invitați specialiști, care s-au grăbit să clarifice temele ridicate și să ofere sfaturi profesionale. Au avut loc și evenimente festive tradiționale, pe care echipa Raza Speranței le-a pregătit incluzând surprize, ca acestea să nu devină chestiuni de rutină, ci de mai degrabă răspunsuri și exemple de bunătate și grijă reciprocă pentru fiecare dintre membru al grupului, menit să se întărească membrii grupului atât, în trup, cât și în suflet. Ca în fiecare an, s-a organizat și tabăra de vară, de data acesta la Valea Mariei. Vizita la clinica de oncologie din Cluj-Napoca, ocazionat de Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului la Copii, a fost un eveniment tot indispensabil, echipa RS putându-se întâlni cu copiii aflați în tratament, cărora le-au dus cadouri special gândite, dar şi multă însufleţire.
În 2023, echipa Raza Speranței va continua să fie un punct de siguranță, un reazem, un sprijin pentru familii, pe care se poate conta întotdeauna atunci când apar probleme, un partener în îngrijire și o sursă de speranță. În acest sens, în planurile acestui an se regăsește un tur al țării, cu trenul şi cu rucsacul în spate, pentru a vizita împreună reperele atractive ale țării, pentru a descoperi frumusețile, lumea creată, dar și de a vesti mesaje de speranță și altor colțuri de țară. Pentru ca acest lucru să poată fi realizat, se strâng deja fonduri pentru a asigura finanțarea cheltuielilor de transport, masă și cazare, dar și necesarul din rucsacurile de călătorie a familiilor
Organizatorii programului sunt recunoscători pentru compasiunea și sprijinul generos al sătmărenilor, demosntrat de-a lungul timpurilor, ceea ce reprezintă în mod clar dovada pentru care programul poate încă exista și poate spera şi în continuare. Pe această cale, echipa RS mulțumește pentru fiecare donație, fiecare parte din impozit destinat lui și fiecare rugăciune dedicată cauzei copilului bolnav oncologic. În același timp, ei îi invită în grupul de sprijin (Prietenii Raza Speranţei) pe toți cei care doresc să participe sau să le sprijine eforturile, astfel încât cercul beneficiarilor să se poată lărgi, beneficiile să poată ajunge la mai mulți copii și familii, ca acestea să aibă parte de îmbrățișare călduroasă adevărată, de ajutor profesional, dar și de speranță, devenind părtași de drum în purtarea grijii reciproce, solidare.
https://fundatiahanslindner.ro/index.php/stiri-ro/300-impreuna-putem-mentine-vie-speranta#sigProId9617f86e8f
